Remedii fitoterapice
Folosirea plantelor medicinale se bucură de o veche tradiţie fiind practicată cu succes de mii de ani în diverse culturi. Părintele istoriei, Herodot a consemnat în scrierile sale despre iscusinţa popoarelor tracice inclusiv geto-dacii, în utilizarea lor multiplă. Promontorii medicinei ayurvedice din India foloseau plante; în Africa, America sau Europa plantele medicinale sunt de asemenea puse în serviciul vindecării şi menţinerii sănătăţii oamenilor. Se pare de altfel că forma cea mai veche de tratament este fitoterapia, ale cărui începuturi se situează probabil în paleolitic.
Plantele - le întâlnim la tot pasul, dar nu le dăm atenţie : un fir de iarbă, o floare, o frunză şi în seva lor, în petalele lor, în fructele lor, în frunze şi în rădăcinile lor se află adevărate miracole – substanţele active care pot vindeca multe suferinţe şi alina multe dureri – “sunt minunile pe care Dumnezeu le-a pus pe pământ” (psalmul 45.8 ).
Busuiocul
Busuiocul (Ocimum basilicum) este înconjurat de multe legende: se spune despre el că a crescut pe locul unde împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfanta Cruce. Datorita mirosului sau deosebit si a proprietatilor conservante, busuiocul este folosit de catre biserica ortodoxa la producerea apei sfintite (agheasma). Astfel, cei care o beau conform traditiei si ritualurilor bisericesti, se purifica sufleteste si trupeste si primesc binecuvantare. Busuiocul era folosit si de sacerdotii geto-daci in prepararea diferitelor licori magice avand la baza busuiocul pentru a-si apara semenii de duhuri rele, cat si in leacuri de sanatate. De asemeni era venerat ca o plantă sfantă în India fiind cultivat la inceput mai mult in jurul sanctuarelor. Si la vechii greci era considerat ”regele plantelor”. Romanii considerau planta drept bună pentru dragoste şi fertilitate, medicii Romei preparând prafuri din frunzele uscate ale busuiocului pentru tot felul de simptome. Si la români busuiocul e rege, fiind o planta pentru “suflet si trup” aducatoare de energie si sanatate iar dupa traditiile populare si noroc. Oricum, toate povestile sau legendele despre aceasta planta au la baza apartenenta divina si proprietatile ei miraculoase. Proprietăţile magice, spirituale şi de remediere a sănătăţii fac din busuioc cu adevărat o plantă minune, fiind un stimulent natural si un adevarat tonic pentru corpul fizic al omului si campul sau energetic.
Recoltare:
De la busuioc se foloseste planta intreaga, fara radacina inclusiv semintele. Recoltarea se face cand busuiocul este inflorit. Frunzele, tulpina si semintele se usuca intr-un loc racoros, la umbra pe o panza curata sau pe hartie alba.
Busuiocul este:
diuretic, prin flavone şi triterpene;
antispastic (prin compuşii volatili, probabil şi prin flavone)
antiinflamator (prin triterpene, contribuind şi mucilagiile) la nivelul tractului urinar, digestiv şi respirator;
carminativ fiind utilizat pentru tulburări digestive (aerofagie, aerocolie, flatulenţă, colici, colopatie spastică, colopatie de fermentaţie). Conţine mucilagii cu efect emolient, balsamic; este util în gastrite, duodenite, ulcer gastric, ulcer duodenal – avand efect antiinflamator; în aplicaţii externe, atenuează inflamaţia şi pruritul în afecţiunile cutanate : eczeme etc.
antiemetic prin compuşii volatili – greaţa şi voma simbolizează tendinţa de a respinge.
tonic–stomahic (prin uleiul volatil, probabil intervine şi un principiu amar); stimulează funcţiile digestive, secretoare şi motorie, în special la nivelul stomacului; cum, în plus, este şi un condiment foarte apreciat, este folosit în anorexie.
galactagog, fiind recomandat în hipogalactie;
are proprietati antioxidante puternice prin acidul rozmarinic si cafeic fapt care ii confera actiune anticanceroasa dar si impotriva imbatranirii; alte substante fitochimice din busuioc flavonoide ca orientinul si vicerinul protejeaza impotriva distrugerilor la nivel celular.
Are efect reconfortant şi tonic general prin acţiunea pozitivantă a fenol metil–eterilor din uleiul volatil; este util în stările de astenie de diverse cauze (neuropsihice, convalescenţă după o boală etc.). Prin uleiul volatil este antiseptic şi dezinfectant (bactericid şi fungicid) la nivel digestiv/intestinal; este util în infecţii intestinale (enterocolite, helmintiaze), respiratorii (viroze inclusiv gripă, bronşite, pneumonii) şi urogenitale (cistite, prostatite).
Ameliorează durerile reumatice. Busuiocul este o sursa importanta de fier, calciu si vitamina A, continand si vitamina B6, magneziu si potasiu.
Busuiocul creste puterea de dezintoxicare, regleaza glicemia, scade transformarea glucidelor in grasimi, avand si efecte asupra sistemului nervos. Uleiul esential de busuioc alunga stresul si calmeaza nervii. Prin terapia cu uleiul esenţial de busuioc, energia sa eterică de tip Yin curăţeste prin inhalare fluxul sanguin, celulele şi corpurile subtile aflate în componenţa aurei. După unii autorii busuiocul este un adevarat elixir al tinereţii, mai ales atunci cand este folosit maceratul la rece care are un efect regenerator rapid. Sucul frunzelor proaspete de busuioc trateaza negii dupa aplicari repetate. In mancare, busuiocul se presara totdeauna ultimul, dupa ce focul a fost stins, pentru ca temperaturile ridicate scad din aroma plantei.
Busuiocul este unanim apreciat ca planta care poate sa favorizeze trezirea spirituala, si aroma sa placuta poate sa dea o orientare spontana a mintii catre ganduri bune si luminoase. Pentru cine il foloseste busuiocul aduce elevare, împăcare redand buna dispozitie, imunitate, transcendere. Folosirea constanta a pulberii uscate din frunze de busuioc este binefacatoare pentru cei care urmaresc sa trezeasca in universul lor launtric o stare de armonie intre inima si minte.
Putem îmbina utilul cu plăcutul daca avem un ghiveci cu busuioc tinut la fereastra care actioneaza precum o plasa in calea intrarii tantarilor in casa, deoarece tantarilor nu le place mirosul de busuioc (si nici de menta), iar în bucătărie un ghiveci cu busuioc care va aduce o nota de prospeţime prin aspectul lui, mirosul degajat şi un plus de savoare mancărurilor gătite cu el.
Menta (Mentha piperita, Mentha spicata)
Descriere:
Sub denumirea de ''menta'' se inteleg mai multe varietati de astfel de plante, printre care, cele mai cunoscute sunt Mentha piperita si Mentha spicata. Menta este o planta perena, rezistenta si care se raspandeste repede.
Mentha piperita este o planta inalta cu radacini adanci si frunze verzi cu o tenta purpurie. Florile mici, de culoare violet deschisa, apar la capatul ramurilor si infloresc pe aproape toata perioada de crestere. Planta creste pana la aproape 90 cm inaltime.
Mentha spicata creste pana la 60 cm inaltime, iar frunzele sunt usor intoarse cu nervuri pronuntate. Florile acesteia sunt deosebite, de culoare alba-purpurie si cresc pe ramuri lungi de 5-20 cm; incep sa infloreasca de primavara devreme pana toamna, tarziu. Mai sunt si alte varietati de menta care au flori purpurii, si frunze de culoare verde inchis, cu tente purpurii.
Ingrijire, cultivare, recoltare si pastrare
Menta este o planta foarte rezistenta si poate fi cultivata aproape in orice zona din Romania si din Europa. Se inmulteste prin divizarea radacinilor si se planteaza oricand in perioada de crestere.
Se pot inmulti si prin seminte, dar este o incercare mai dificila, care necesita mai multa atentie si timp. Cel mai usor este daca procedati prin divizarea radacinilor - dintr-o singura planta veti avea, in scurt timp, o tufa mai mare. O puteti planta si in ghivece aducand o nota de culoare, dar mai ales de prospetime prin aspectul sau si mirosul care-l degaja mai ales cand va hotarati sa o adaugati mancarurilor sau ceaiului binecunoscut datorita mirosului si efectelor sale. Menta creste bine in orice tip de sol; prefera soarele, dar se simte bine si la umbra trecatoare. Menta poate fi recoltata pe toata perioada ei de dezvoltare. Cu cat sunt culese mai multe frunze si ramuri, cu atat menta va creste mai puternic. E de preferat sa recoltati in cantitati mai mari atunci cand planta incepe sa infloreasca, si cand frunzele de la baza plantei incep sa se ingalbeneasca. Taiati menta cu totul, la 5-10 cm deasupra nivelului solului.
Frunzele de menta se rup de pe ramuri si se lasa sa se usuce intr-o camera calda, la umbra. Dupa ce s-au uscat, frunzele se pot pastra in pungi de hartie, saculete din panza sau intr-un borcan inchis.
Cand se recolteaza plantele medicinale :
* Radacinile se recolteaza toamna dupa caderea frunzelor sau primavara, dupa dezghet.
* Tulpinile, frunzele si florile se recolteaza in perioada infloririi. Frunzele sunt colectate atunci cand ajung la maturitate.
* Daca in cazul frunzelor si florilor pentru recoltare se alege o dimineata de zi senina, insorita, dupa ce s-a evaporat roua, pentru recoltarea fructelor sau semintelor sunt mai potrivite zilele innorate si racoroase.
Bolii si daunatori
Menta nu are probleme cu daunatorii, de obicei. Referitor la boli, frunzele plantei se pot ofili si rugini pe margini. Acest lucru se poate preveni daca inlaturati toate tulpinile si ramurile uscate, precum si frunzele, inainte de venirea iernii.
Menta este:
antispastică prin esterii din uleiul volatil, fiind utilizată în tulburări digestive funcţionale care dau simptome ca: eructaţii, balonare, colici, flatulenţă.
sedativă şi analgezică la nivelul sistemului nervos prin esterii mentolului avand actiune fortifianta, stimulatoare, decontractanta, tranchilizanta dar şi periferic, extern (cutanat — este antipruriginoasă) şi intern (bucal, orofaringian, gastric); este utilizată în afecţiunile cutanate: prurit, infecţii, inclusiv cea herpetică, micoze;
dezinfectant şi analgezic, este folosită în stomatite, glosite, faringite; i se atribuie proprietăţi antigonadotrofice.
tonică prin acţiunea mentolului;
tonic – stomahică prin principiul amar şi prin uleiul volatil;
diuretică prin flavonoide şi saponozide triterpenice;
colagogă–coleretică prin stimularea secretiei ficatului si favorizarea evacuarii bilei in duoden;
antiemetică prin mentolul din uleiul volatil, care produce o uşoară anesteziere a mucoasei gastrice; este recomandată în digestie lentă, hipotonie digestivă.
astringentă şi antidiareică prin taninuri, este recomandată în enterocolite.
antiseptică prin taninuri şi uleiul volatil;
unele surse menţionează şi proprietăţi antifungice, antivirale (antiherpetic);
anticanceroasa - actioneaza si impotriva cancerului prin proprietatile sale antioxidante.
Ajutat de menta cel care o foloseste intelege ca detaşarea nu se construieşte prin izolarea de lume, ci din contra traind in mijlocul ei, urmată de sublimare şi transcendere adica prin intelegerea situatiilor, sa faci fata situatiilor, sa te eliberezi de diferite stari, situatii, evitand instalarea unor stari agresive. Schimbarea atitudinii poate imbogati viata persoanei care foloseste menta care il ajuta sa constientizeze acest lucru.
Nucul
Descriere:
Nucul este considerat regele pomilor, plecand in primul rand de la denumirea sa in latina Iuglans Regia, si este poate cel mai frumos si iubit arbore de la noi din tara, avand statura impunatoare cu coroana lui uriasa, cu ramurile puternice si frunzele de un verde intens. Si stramosii nostrii, geto-dacii ii cunosteau calitatile considerandu-l un arbore magic si folositor atat ca hrana cat si ca medicament, importanta magica a nucii constand in acest amestec simbiotic: intre dulce si amar, moarte si viata, interior si exterior. De aceea poate multi gandind la aceste simboluri si la proprietatile medicinale ale nucului folosind fructul ca hrana sau frunzele si coaja verde in diverse preparate,au gandit ca omul care se foloseste de binefacerile nucului, se trezeste la realitate dintr-o dulce reverie si intelege ca singur se poate ajuta cel mai bine.
In contextul magiei erotice, creanga de nuc apare in cadrul invocarilor si farmecelor de dragoste citind mitologia lui Romulus Vulcanescu (ed. Academiei RSR, 1987, pag. 340), iar in Credinte si obiceiuri despre plante, Societes Europennes 4, 1988; ed. de Paul H. Stafil) a lui Vaier Butura aflam: "ca o infuzie de frunze de nuc curata sangele",iar "cu frunzele fierte (in lapte) si calde inca se infasura pantecele femeilor, ca sa le usureze nasterile (1:169); in Moldova, unele femei care erau in primejdie de a pierde sarcina, cautau miez de nuca si samanta de castraveti, le pisau si le beau in rachiu, in vin sau chiar apa (1:170); in unele locuri (in Banat) apa primei imbaieri se varsa la radacina unui nuc, ca sa fie copilul frumos (II:64)". Un alt obicei povestit de Butura, legat de sterilitate temporara, este acela conform caruia femeile care nu vroiau sa ramana imediat insarcinate dupa ce se maritau "luau atatea nuci cati ani nu voiau sa nasca, le sterilizau prin fierbere si le ingropau in pamant; ulterior, cand vroiau sa anuleze interdictia, dezgropau nucile sterile si le inlocuiau cu unele fertile (II:63-64)". Tot Butura mai consemneaza ca de Craciun in apa cu care omul se spala, trebuie sa se afle o nuca pentru ca el sa fie sanatos.
In traditia greaca de exemplu, nucul este in legatura simbolica, desigur, cu darul profetiei. O legenda aminteste de o tanara din Laconia, numita Carya, iubita de Dionysos si daruita ca si surorile ei cu darul clarviziunii de catre Apollo drept multumire pentru gazduire, dar cu conditia sa nu-i spioneze pe zei. Surorile acesteia, au incalcat promisiunea incercand sa impiedice legatura Caryei cu zeul, au innebunit si, ajungand pe muntele Taygeos, au fost transformate in stanci. Carya a murit si ea dar a fost transformata intr-un nuc roditor. Zeita Artemis i-a povestit intamplarea tatalui acesteia Dion si i-a poruncit sa construiasca un templu pentru Artemis Caryatis.
Nucul este un arbore inalt pana la 30 m. Frunzele sunt asezate altern, divizate in 5-9 foliole de forma ovala, cu marginea intreaga, glabre pe fata superioara, cu smocuri de peri la subsuara nervurilor pe partea inferioara. Infloreste in luna mai avand flori barbatesti si femeiesti pe acelasi arbore. Se gaseste cultivat in livezi, vii, gradini si sporadic prin padurile din regiunea deluroasa. Coroana rotata, masiva, cu ramurile puternice si frunzisul des, de culoare verde inchis cu un miros placut, trunchiul puternic, talia inalta, scoarta neteda si cenusie, ii confera o deosebita frumusete, facandu-l o specie decorativa de mare efect, dar si un arbore deosebit de generos, de aceea este considerat pe drept cuvant un tezaur al plantelor din tara noastra.
Recoltarea:
In scopuri medicinale se recolteaza frunzele fara petiol (foliolele) cand sunt inca tinere (luna iunie). Cojile verzi de nuca se recolteaza odata cu scuturarea nucilor din pom, care cad de obicei cu tot cu invelisul verde ce le protejeaza pana la maturitate. Se selecteaza doar bucatile de un verde sanatos, cele care s-au ingalbenit sau au culoare inchisa, bruna se arunca. Totusi in diverse scopuri medicinale cojile verzi cu tot cu nuca se recolteaza in perioada lunii iunie-iulie cand fructul nu este matur si inca nu contine parte lemnoasa, avand un continut ridicat in iod.
Mod de uscare:
Frunzele trebuie uscate cat mai repede, pentru ca in felul acesta isi pastreaza culoarea naturala. Plantele sunt uscate corect atunci cand isi pastreaza culoarea verde si aroma, de aceea ele se intind in straturi subtiri in incaperi aerisite sau se usuca la o temperatura de 35-40 grade C. La fel si cojile verzi de nuca cand sunt perfect uscate si casante, se strang si se depoziteaza in saci de panza.
Intrebuintari:
Intern: dezinfectant renal, antiseptic, antidiareic, antidiabetic, depurativ – de aici utilitatea in infectii deverse, micoze, litiaza urinara si intoxicatiile cu mercur, vermifug, antimitotic in tratarea cancerului. De asemeni este util in dispepsii fiind tonic amar si stomahic. Extern: antiseptic, prin efectul calmant, cicatrizant si emolient atenueaza inflamatia pielii si a mucoaselor.
Acţiunile medicale ale nucului:
Frunzele de nuc acţionează deci contra toxinelor şi bacteriilor, vindecă micozele pielii, calmează diareea, vindecă infecţiile gastro-intestinale, dezinfectează tractul urinar, reduce inflamaţiile fiind utile în reumatism sau în alte dureri articulare, scade uşor tensiunea arterială şi glicemia şi purifică organismul. Sub forma de ceai se foloseste ca adjuvant in diabet, iar sub forma de bai in diferite boli de piele.
Seminţele de nuc sunt utile în afecţiunile grave precum cancerul fiindcă ajută la refacerea imunităţii organismului. Proteinele, vitaminele şi concentraţia mare de oligoelemente fac ca seminţele să fie indispensabile în cazurile de convalescenţă sau atunci când se doreşte să se vindece de o afecţiune mai gravă. Este bine ca nucile sa fie consumate la micul dejun pentru ca sunt foarte energizante. Uleiul de nuca are un puternic efect de reducere a colesterolului, vermifug si tonic vascular.
Fibrele din compoziţia nucilor sunt de asemenea utile în afecţiunile cardiovasculare, tulburari de crestere, deficiente imunitare şi în tratarea afecţiunilor neurologice, deoarece sunt bogate in cupru si zinc.
Boli care se trateaza folosind preparate obtinute din nuc: reumatism, guta, hipotiroidie, tuse (si cea cronica), adjuvant in diabet, diaree, infectii intestinale acute, adjuvant in dizenterie, vermifug (oxiuri, limbrici), ateroscleroza, transpiratie excesiva, incontinenta urinara, iar extern in: dezinfectarea ranilor, ulcere pe piele, in eczeme acute, negi, matreata, inflamatii in gura si gat, afte bucale, varice, leucoree, micoze, hemoroizi, guta (bai la picioare).